Gata Electric Castle Festival!


Ferească sfântu’ cum a fost la EC…

Deși s-a năvălit iadul de dimineața până seara peste noi și ne-am copt în suc propriu la soare sau la umbră, cele trei seri ne-au dus, fiecare, în cel mai fain loc.

De când s-a plictisit soarele și s-a îndepărtat treptat de pielea noastră, ne-am pus pe dansat și băut bere. Nebunie peste tot. Am început cu SlimRocka la Dance Garden unde ne-am încălzit, până am păpat ceva și am mai băut o bere, două, s-a facut târziu și ne-am mutat la Main Stage să-i vedem pe minunații de la Moonlight Breakfast. Începând cu Dub Pistols a început adevăratul show și noi am luat-o pe ulei. Stanton Warriors ne-a distrus de tot. Fiind cu ore dormite foarte puține la bord, după câteva ore bune de dansat, ne-am dat bătuți și am pierdut FeedMe si LTJ Bukem. Am adormit totuși cu Zabiela mixând.

A doua zi a început cu frecatul mentei de la 7 jumate când nu mai aveam aer în cort iar arsurile de pe umeri îmi împiedicau mișcările de pe o parte pe cealaltă, până pe la 5 când am început încălzirea (din nou la Dance Garden) apoi ne-am mutat la Main Stage unde a mixat Silent Strike, încercând să alunge norii de furtună care veneau dinspre Cluj. Surprinzător, mixul s-a potrivit maxim cu vântul. Parcă erau înțeleși. Cel puțin asta am simțit eu. Când au început Robin & the backstabbers a început să dea stroboscopul în nori și s-a cam speriat lumea. La Morcheeba a plouat iar noi am dormit, din păcate. E vina noastră. Noi ne-am bazat pe vreme bună și pe Sorin care după ce ne-a fraierit de o săptămână încoace că o să fie acolo și n-o să ne lase, a fugit când au apărut norii. E vina noastră că am fost prea încrezători și nu ne-am luat niciun hanorac. Nici eu, nici prințul. A încercat el cât a încercat să mă țină la o temperatură normală, da’ când a început el să tremure am decis să o zbughim la cort. A fost șmecher să dormim în cortul care era gata să o taie peste camp (că tot râdea Cristi la un moment dat și tot spunea „this ain’t Kansas anymore”).  Ploaia s-a oprit odată cu Morcheeba și am ieșit și noi ca ciupercile după ploaie, adormiți nevoie mare, cu ochii mici cât vârful de ac. Ne-am dezmorțit oasele la Șuie, apoi Dope D.O.D. ne-a dat KO. Așa oameni, așa muzica, așa show. Cel mai fain. Deși a fost cam leneșa ziua, Dope D.O.D a făcut cât 10 odată. „Harcoreală” pe pâine.

Ieri, ne-am trezit și ne-am mutat la umbră de la 7 dimineața, unde am mai dormit puțin, cu mine zgribulind. M-am ars prea tare pe umeri și „briza” parcă ma tăia cu lama. La CTC a fost ca întotdeauna, șmecher, Krafty Kuts si A-Skillz și-au facut datoria iar la Pendulum…pentru Pendulum trebuie să încep un alineat nou.

Așa. Pendulum. Pendulum ne-a distrus pe toți. Marea aia de oameni, toată marea aia de oameni, înainte de final, s-au pus jos la îndemnul lui Verse și am izbucnit cu toții la ultimul drop. A fost…mindfuck. Pendulum și Dope D.O.D, după parerea noastră, au fost cei mai faini.

Am decis la un moment dat, peste zi, să ne întoarcem la Cluj după Pendulum, ca pe Gojira și Planet H îi vedem și în Cluj și la cât de tare ne dor toate, ideal ar fi să dormim acasă. I-am prins până la urmă și pe cei care au închis Main Stage-ul, dar i-am ascultat de la bar, trăgându-ne sufletele și hidratandu-ne masiv cu bere, înainte să strângem cortul/vila, la lumina lunii.

Am stins flacăra festivalului, lăsând prelata cortului pe jumatate strânsă și am dansat lângă bagaje pe piesa anului – Get Lucky și am ieșit din curtea castelului dansând pe mixul lui Wankelmut.

Așa ne-am petrecut noi Electric Castle Festival! Abia așteptăm anul viitor!

20130621_154348Abia ajunși, obosiți nevoie mare, am stins câte-o bere să ne facem curaj să-l înfruntăm pe Sorin (soarele).

20130621_202056Sorin s-a răzbunat că nu vroiam să mă văd cu el. Ăsta e abia începutul.

20130621_231026Încep să cred că nouă ne place să ne arătăm dinții în prima fază de ebrietate, sau a doua..nu știu exact.

20130622_172020Ochelari avem, umbră avem, serioși nu suntem…toate bune.

942004_413423258772422_336231943_nCam așa și încă de câteva ori pe atât. (sursa: ElectricCastle)

La mulți ani, Electric Castle Festival! Mulți, mulți!

Iar în final, o să mai pun un strat de Baneocin pe umeri și o să continui să cânt: Electric Castle, adu-ți aminte de noi, aștia cu arsuri de gradul unu sau doi, adevarați eroi, am dansat cu tine și noi!

Cristina

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Gata Electric Castle Festival!&8221;

  1. Se pare ca la ambii frati le voi procura incepand de anul acesta tubulete mici si pline cu CREMA DE SOARE ca sa nu se arda. Si pe care sa le tina mereu mereu la indemana, cat e vara de lunga. Am zis! (ai grija de pielea ta, Ginger!)

    • Incerc sa am cat mai multa grija, dar Sorin e pretutindeni. M-am ars in vreo 40 de minute pana am instalat cortul si am ajuns la umbra. Asta pe spate. Jumatate de fata mi-e arsa, jumatate fiind protejata de breton si nas. Hahahahaha!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s