Îi ziua lu’ Andreea!


Din pricina necesității stabilirii detaliilor cu privire la întrunirea celebrativă cu ocazia evenimentului onomastic, avem de ales un tort pentru Andreea. Tortul va fi torturisit, copt și decorat cu mânuțele noastre proprii și personale. Am research-uit, bookmark-uit, share-uit cele mai faine torturi. Andreea, o să fie cea mai minunată și mai extraordinară și mai decentă petrecere ever. PROMIT! Aici sunt torturile care ne-au plăcut cel mai mult, alege tu mai departe. 🙂 Să nu uiți că te iubim! 🙂

Image

ImageImageImageImage

La mulți ani, copilule! Toți fericiți și toți așa cum vrei tu! >:D<

Ginger&Godzy

Anunțuri

„Sună-mă noaptea, jegosule!” sau „Nu mă face să folosesc forța, brișca sau distrugerea prin credință.”


A început într-o seară de vară, nu în pădure cum încep filmele horror la americani, ci în dormitorul meu. M-a sunat acest John Doe cu IQ de fetus, s-a scuzat că m-a trezit și m-a anunțat că o să mă sune dimineața. Ok, nu înțelegeam nimic. Dat fiind că mă trezise, m-am întors pe partea cealaltă cu speranța că o să adorm rapid. Au început mesajele cu dulcegării și jeguri ieftine, presărate cu greșeli gramaticale de ciobani incapabili să treacă de clasa a 2-a. (Ieu, team, dami, pap gurita ta dulce și alte jeguri de genul ăsta.) Dimineața i-am trimis politicos un mesaj prin care îl anunțam că nu mă interesează cine e și ce vrea de la mine, că ar fi frumos să fie o glumă exagerat de proastă, de vreme ce filmele astea cu sunat noaptea că e un băiat care vrea să mă cunoască, sunt dume proaste de copii de clasa a 5-a, nu de presupuși adulți. Mai ales că prietenii mei au un simț al umorului inconfundabili și nici măcar nu s-ar coborî la un nivel apropiat de ăsta.

Bun…a urmat o săptămână în care nu am raspuns la telefon, până când au început să sune de pe un alt număr. Serios? Cât de bou trebuie să fii ca să crezi că o să îți răspund la telefon, tot noaptea, tot cand dorm, tot cand mă scoți din sărite. Unii oameni dorm noaptea pentru că au responsabilități, nu ca tine, spărgător de semințe la colț de bloc, la 20-30 de ani, cu mama care te strigă de pe geam să treci în casă că trebuie să mănânci. Penibilule!

A început să mă enerveze tot mai tare, iar M mi-a cerut numărul individului, să stea puțin de povesti. I l-am dat într-un final. Așa au început amenințările. Erau mai mulți de fapt, nu doar unul. Unul rârâit, unul cu voce de gay și un țăran cu accent moldovenesc (băiețaș de cartier care probabil cere bani pruncilor pentru protecție). Niște domni, ce să mai…inițial îmi spusese unul din ei că e din Hunedoara, acum a zis că știe toată Timișoara și că o să ne salte. Gut! Au menționat numele unui tip pe care îl cunosc, un nume nu foarte comun cum ar fi Mihai, Cosmin, Andrei etc…așa s-a mai restrâns grupul de suspecți. Plus de asta, i-au spus lui M că e doar de umplutură. Mă rog…

Într-un final i-am sunat eu, mi-a răspuns unul din ei care mi-a spus că mă cunoaște și că SIGUR eu sunt cea cu care are treabă. Mi-a spus un nume pe care nu l-am recunoscut și mi-a spus că a fost bodyguard pe nu știu unde…cert e că de când sunt în Cluj, nu m-am împrietenit cu niciun malac. S-au simțit foarte ofensați că s-a luat M în gură cu ei și că i-a jignit, vezi doamne…și unul dintre ei mi-a spus că o să văd eu mâine, când se oprește mașina lângă mine. O să mă salte și o să îmi cer scuze în genunchi în fața lui.

CE CĂCAT E CU DUMELE ASTEA, FRATELE MEU??? Când erau glume de genul ăsta în floare, când aveam vreo 15 ani, nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva. Mi se întâmplă acum când am prieteni pe care pot să îi număr pe degetele unei mâini și nu am treabă cu nimeni. Serios…voi chiar aveți timp de chestii d-astea? Concluzia e că mâine o să sun la poliție.

Unul dintre numere mi se pare extraordinar de cunoscut! Dar nu îl am în agenda și nu îl gasesc nici pe net. Jur că știu numărul ăla de undeva. Simt ca îl știam la un moment dat pe de rost. Știu prea multe povești cu idioți care au băgat lume în spital pentru că s-au uitat urât la ei. Nu vreau să mănânc cu paiul în viitorul apropiat, nici să am sârme în gură. Nici eu, nici M.

Cineva e totuși suspect. Cineva pe care cred în stare că ar fi capabil/ă de așa ceva. Sper să nu fie așa. În cazul în care o să se afle cine ma suna (și sunt sigură că așa o să fie), cineva o să se retragă frumos la mămica lor, acolo unde-i cald și întuneric. Numa’ zic. Fain la Cluj, n-am ce zice. Vrrrum Vrrrum, motherfucker!

Cristina

In da club.


Rezumat: ziua de naștere a prințului (sărbătorită precoce din motive obiective), club, wub wub, plin de gagici care mai de care mai șmechere.

Majoritatea celor care dansează se ghidează după ceva clișeu stupid. Eu dansez haotic de obicei, râzând isteric, eventual imitându-i pe cei care ,,respectă” regulile astea pentru a fi acceptați în lumea bună într-o sală plină de oameni beți.

Pentru cei care au văzut Friends, în episodul în care Phoebe și Rachel decid să facă jogging împreună, Phoebe fuge ca un copil mic de covorul transformat în lavă. În club, eu sunt Phoebe, restul sunt Rachel.

E 4:42 a.m. pe ceas iar alcoolul din sistem și sforăitul sărbătoritului nu îmi lasă cuvintele să iasă din degete. Ideea e că îmi plac fetele din cluburi. They just try too hard. Mi-ar plăcea să pot sta de vorbă cu una din ele, să le zic de bine.

Image

Pe lângă altele, ne mai place să ne arătăm dinții în poze, în timp ce stăm cu berea și pachetul de Lucky în mână.

Ca să fie oficial pe toate canalele de transmitere a informației, îi transmitem sărbătoritului toate câte își dorește, să fie fericit și cuminte ca întotdeauna. Să mai fie cu ,,La mulți ani!” frumoși.

Cristina

Tocmai am recitit articolul și l-am editat…tot nu are foarte mult sens. E în regulă. E ziua lui. Eu sunt partea specială din toată povestea. E ca și cum ar fi ziua mea. Îmi permit! 🙂

M-am pierdut.


Am reușit din să mă pierd în propria-mi existență, să nu îmi mai dau seama unde sunt și unde vreau să ajung. Stau din nou și ma uit pe geam, privind frunzele copacilor care din cauza adierii ușoare a vântului scot sunete liniștitoare. Undeva pe fundal se aude în cameră muzică de chill-out dar, degeaba… sunt prea pierdută în gândurile mele încât să mai realizez ce cântă.

Cine sunt?

Unde sunt?

Unde vreau să ajung?

Ce vreau de fapt să fac cu viața mea?

Sunt prea multe întrebări care se învârt în capul meu și eu vreau răspunsuri la toate, acum! Bineînțeles că nu știu ce să răspund…

Rămân tot acolo… privind în gol și ascultând muzică pe care oricum nu o realizez. Stau bine. Mă simt bine. Oare de ce nu îmi poate continua viața în aceași liniște pe care o am acuma? Nu consider că cer așa mult… poate îmi complic singură existența în timpul zilei când trebuie să socializez; intru în panică și ziua mea se transformă în haos. Ar trebui să găsesc o modalitate să îmi mențin zen-ul și relaxarea constant dar, nu pot.

Nu pot pentru că aparent îmi place să mă agit.

Squat or what?


A nu stiu câta oară, mă hotărăsc să fac mișcare. Am găsit pe weheartit niște chestiuțe drăguțe și m-am hotărât să le urmez. Mi așa de greu să ma apuc să mă mișc…sunt prea leneșă și îmi ador și patul pe lângă asta. De când am renunțat la volei, nu am mai făcut nimic. Plus de asta, nici pe vremea când aveam antrenamente zilnice nu puteam să fug. Plămânii mei sunt pe ideea de ,,Fugi 50m, îți tragi sufletul juma de oră. Să-ți fie clar!”

M-am speriat când am văzut treaba asta și mi-am dat seama de ce eu sunt mulțumită de corpul meu dimineața și seara mă urăsc.

(sursa)

De vreme ce corpul meu nu mai e obișnuit cu niciun fel de exercițiu fizic, am hotărât să o iau ușor, după ideea de mai jos.

cats

Andreea o să râdă de mine ca întotdeauna, că pe ea o doare la bască, cu pătrățele ei cu tot. Eu nu vreau pătrățele. Mie nu-mi plac mușchii. I just want to be fit și dacă se poate să nu fie nevoie să merg la sală. Curioasă-s dacă rezist 30 de zile și mai mult de atât, sunt curioasă de transformări. Sincer.

Cristina

update: Mi-am întins un mușchi.