Wait for me


M-am lăsat dusă de val, căutându-mi existența în tine… dar nu am găsit nimic, doar amăgire și durere…. și nu e bine. O să ma las iar dusă de val în încercarea de pleca mai departe decât cred eu că pot, poate așa o să-mi găsesc zen-ul si fericerea fără tine.

Știu că nu e bine ce fac … dar acest „nu e bine ce fac”, mă duce mult mai departe de paradis și nori pufoși care să-mi aline loviturile de fiecare dată când ajung să lovesc rock bottom.

Sunt trează dar tot visez undeva departe.

Andreea.

In da club.


Rezumat: ziua de naștere a prințului (sărbătorită precoce din motive obiective), club, wub wub, plin de gagici care mai de care mai șmechere.

Majoritatea celor care dansează se ghidează după ceva clișeu stupid. Eu dansez haotic de obicei, râzând isteric, eventual imitându-i pe cei care ,,respectă” regulile astea pentru a fi acceptați în lumea bună într-o sală plină de oameni beți.

Pentru cei care au văzut Friends, în episodul în care Phoebe și Rachel decid să facă jogging împreună, Phoebe fuge ca un copil mic de covorul transformat în lavă. În club, eu sunt Phoebe, restul sunt Rachel.

E 4:42 a.m. pe ceas iar alcoolul din sistem și sforăitul sărbătoritului nu îmi lasă cuvintele să iasă din degete. Ideea e că îmi plac fetele din cluburi. They just try too hard. Mi-ar plăcea să pot sta de vorbă cu una din ele, să le zic de bine.

Image

Pe lângă altele, ne mai place să ne arătăm dinții în poze, în timp ce stăm cu berea și pachetul de Lucky în mână.

Ca să fie oficial pe toate canalele de transmitere a informației, îi transmitem sărbătoritului toate câte își dorește, să fie fericit și cuminte ca întotdeauna. Să mai fie cu ,,La mulți ani!” frumoși.

Cristina

Tocmai am recitit articolul și l-am editat…tot nu are foarte mult sens. E în regulă. E ziua lui. Eu sunt partea specială din toată povestea. E ca și cum ar fi ziua mea. Îmi permit! 🙂

It’s pure madness.


M-am trezit singură într-o mare de oameni la capătul unui trotuar. Așteptam să se facă verde ca fiecare din noi să o ia pe drumul său. M-am mirat de cât de încruntați erau oamenii de pe cealaltă parte și mi-am imaginat un wall of death între cele două tabere. E crunt. Eu sunt prima care cade pe front. Asta se întâmplă întotdeauna. Eu sunt lașul turmei. Nu sunt lașul. Sunt persoana care face totul ca între cele două tabere să fie armonie. E normal să îmi iau prima o cărămidă în frunte.

Mi se întâmplă tot mai des să mă sperii de ce îmi pot face oamenii din partea cealaltă. Mă sperie și gândul că cineva din tabăra mea o să mă sacrifice pentru binele lor. Mi-e frică.

Știu că nu o să mă salveze nimeni. Sunt conștientă de asta. Probabil o să aleg să îmi dau un film în care eu sunt personajul principal al unei scene cu un joc de-a seppuku, înainte să se facă verde. Totuși, de ce aleg să fac asta când poate e totul doar în mintea mea.

Oare dau cu piciorul unui posibil vals vienez cu iz de wall of death? Oare toate astea se întâmplă doar în capul meu? În loc de una suntem două? Nu mai înțeleg ce se întâmplă. Încep să îmi urăsc zilele și mi-e frică să spun cuiva. Nu mă mai înțeleg cu mine.

Vreau să fie roz. Sau verde. Să nu mai văd nicio turmă.

Cristina

M-am pierdut.


Am reușit din să mă pierd în propria-mi existență, să nu îmi mai dau seama unde sunt și unde vreau să ajung. Stau din nou și ma uit pe geam, privind frunzele copacilor care din cauza adierii ușoare a vântului scot sunete liniștitoare. Undeva pe fundal se aude în cameră muzică de chill-out dar, degeaba… sunt prea pierdută în gândurile mele încât să mai realizez ce cântă.

Cine sunt?

Unde sunt?

Unde vreau să ajung?

Ce vreau de fapt să fac cu viața mea?

Sunt prea multe întrebări care se învârt în capul meu și eu vreau răspunsuri la toate, acum! Bineînțeles că nu știu ce să răspund…

Rămân tot acolo… privind în gol și ascultând muzică pe care oricum nu o realizez. Stau bine. Mă simt bine. Oare de ce nu îmi poate continua viața în aceași liniște pe care o am acuma? Nu consider că cer așa mult… poate îmi complic singură existența în timpul zilei când trebuie să socializez; intru în panică și ziua mea se transformă în haos. Ar trebui să găsesc o modalitate să îmi mențin zen-ul și relaxarea constant dar, nu pot.

Nu pot pentru că aparent îmi place să mă agit.